Lucian Blaga. Biografie
Lucian Blaga (n. 9 mai 1895, Lancrăm, lângă Sebeş, comitatul Sibiu - d. 6 mai 1961, Cluj) a fost un filozof, poet, dramaturg, traducător, jurnalist, profesor universitar şi diplomat român. Personalitate impunătoare şi polivalentă a culturii interbelice, Lucian Blaga a marcat perioada respectivă prin elemente de originalitate compatibile cu înscrierea sa în universalitate.
S-a născut la Lancrăm, lângă Sebeş. Localitatea natală se afla atunci în comitatul Sibiu. Lucian Blaga a fost al nouălea copil al unei familii de preoţi, fiul lui Isidor Blaga şi al Anei (n. Moga), de origine aromână. Copilăria i-a stat, după cum mărturiseşte el însuşi, „sub semnul unei fabuloase absenţe a cuvântului”, viitorul poet – care se va autodefini mai târziu într-un vers celebru „Lucian Blaga e mut ca o lebădă” – neputând să vorbească până la vârsta de patru ani. Mama poetului, Ana Blaga, a murit în anul 1933 la Sibiu, în vârstă de 74 de ani. În luna august 1949, fratele poetului, Login Blaga, a murit de asemenea în Sibiu.
Primele clase le-a urmat la Sebeş, la şcoala primară germană (1902-1906), după care a urmat Liceul „Andrei Şaguna” din Braşov (1906–1914), unde era profesor ruda sa, Iosif Blaga, autorul primului tratat românesc de teoria dramei. Încă de pe băncile liceului se va familiariza cu opera lui Friedrich Schiller.
A urmat cursurile Facultăţii de Teologie din Sibiu şi Oradea în perioada 1914–1916, pe care le-a finalizat cu licenţă în 1917. A studiat filosofia şi biologia la Universitatea din Viena între anii 1916 şi 1920, obţinând titlul de doctor în filosofie. Aici a cunoscut-o pe Cornelia Brediceanu, cea care îi va deveni soţie. A revenit în ţară în ajunul Marii Uniri. În anul 1916, în timpul verii, Blaga vizitează Viena, unde descoperă Expresionismul.
A debutat în ziarele arădene Tribuna, cu poezia Pe ţărm (1910), şi în Românul, cu studiul Reflecţii asupra intuiţiei lui Bergson (1914). După moartea tatălui, familia se mută la Sebeş în 1909. În anul 1911 călătoreşte în Italia, unde îşi petrece timpul în librării, căutând cărţi de filosofie, şi vizitând vestigiile istorice ale acestei ţări.
Publică la Sibiu, în 1919, placheta de versuri Poemele luminii (reeditată în acelaşi an la Cartea Românească, în Bucureşti), precum şi culegerea de aforisme Pietre pentru templul meu. Prima sa dramă, Zamolxe, îi apare în ziarul Voinţa (1920), iar în volum în 1921, la Cluj, la Editura Institutului de Arte Grafice „Ardealul”. Academia Română îi decernează Premiul Adamachi pentru debut (1921). Universitatea din Cluj îi premiază piesa Zalmoxe (1922). I se tipăresc primele traduceri de poezie în limba germană în revista cernauţeană Die Brucke (1922) (Podul). În 1924-1925, locuieşte în Lugoj. A fost redactor la ziarele Voinţa şi Patria, membru in comitetul de direcţie al revistei Cultura, colaborator permanent la publicaţiile Gândirea, Adevărul literar şi artistic şi Cuvântul.
În anul 1926 a intrat în diplomaţie, ocupând succesiv posturi de ataşat cultural la legaţiile ţării noastre din Varşovia, Praga, Lisabona, Berna şi Viena. A fost ataşat şi consilier de presă la Varşovia, Praga, Berna (1926–1936), subsecretar de stat la Ministerul de Externe (1936–1938) şi ministru plenipotenţiar al României în Portugalia (1938–1939).
După Dictatul de la Viena, se află în refugiu la Sibiu, însoţind Universitatea din Cluj (1940–1946). Conferenţiază la Facultatea de Litere şi Filosofie din Cluj (1946–1948). Are un rol major în formarea tinerilor care fac parte din Cercul literar de la Sibiu şi o mare influenţă asupra lui Ion Desideriu Sârbu. Revenit în România reîntregită, s-a dăruit cauzei presei româneşti din Transilvania, fiind redactor la revistele Cultura din Cluj şi Banatul din Lugoj. A fost ales membru al Academiei Române în anul 1937. Discursul de recepţie şi l-a intitulat Elogiul satului românesc.
În anul 1939 a devenit profesor de filosofia culturii la Universitatea din Cluj, mutată temporar la Sibiu în anii ce au urmat dictatului de la Viena (1940–1944). La Sibiu redactează, începând cu 1943, revista Saeculum, care va apărea un an. A funcţionat ca profesor universitar până în 1948, când a fost îndepărtat cu brutalitate de la catedră. Motivul este de natură politică: se pare că Blaga a refuzat invitaţia de a conduce Partidul Naţional Popular, un satelit al Partidului Comunist. Împreună cu el au fost înlăturaţi şi conferenţiarul şi discipolul său, Ion Desideriu Sârbu, şi profesorii universitari Liviu Călin şi Nicolae Mărgineanu.
În anul 1956 Lucian Blaga a fost propus de Rosa del Conte şi de criticul Basil Munteanu, dar se pare că ideea a pornit chiar de la Mircea Eliade pentru a primi premiul Nobel pentru literatură. Cei doi nu locuiau în România, Rosa del Conte era autoarea unei cărţi despre Eminescu, iar Basil Munteanu locuia la Paris, unde se exilase din motive politice. Autorităţile comuniste nu au sprijinit în niciun fel aceste gesturi, pentru că Blaga era considerat un filosof idealist, iar poeziile lui au fost interzise până la ediţia din 1962 îngrijită de George Ivaşcu. Rosa del Conte a recunoscut că paternitatea ideii îi aparţine lui Mircea Eliade, cel care publicase la moartea lui Blaga, în 1961, un emoţionant necrolog intitulat Tăcerile lui Lucian Blaga.
Din 1948, fiind îndepărtat de la catedră, a lucrat în cadrul filialei din Cluj a Academiei Române ca bibliograf. Devine cercetător la Institutul de Istorie şi Filosofie (1949–1951). Apoi bibliotecar-şef (1951–1954) şi director-adjunct (1954–1959) la filiala clujeană a Bibliotecii Academiei. Nu îi mai sunt publicate volumele şi preferă să se ocupe de traduceri. În această perioadă a finalizat traducerea piesei Faust de Goethe, iar în 1958 apare primul volum din Opere de G.E. Lessing în traducerea lui Lucian Blaga. A tradus poeţi germani clasici şi moderni. Poeziile scrise acum vor fi publicate postum. Tot în această perioadă scrie romanul cu tentă autobiografică Luntrea lui Caron, publicat de asemenea postum. A trecut la cele veşnice pe 6 mai 1961, in Cluj. Lucian Blaga a fost înmormântat în cimitirul din Lancrăm.
S-a născut la Lancrăm, lângă Sebeş. Localitatea natală se afla atunci în comitatul Sibiu. Lucian Blaga a fost al nouălea copil al unei familii de preoţi, fiul lui Isidor Blaga şi al Anei (n. Moga), de origine aromână. Copilăria i-a stat, după cum mărturiseşte el însuşi, „sub semnul unei fabuloase absenţe a cuvântului”, viitorul poet – care se va autodefini mai târziu într-un vers celebru „Lucian Blaga e mut ca o lebădă” – neputând să vorbească până la vârsta de patru ani. Mama poetului, Ana Blaga, a murit în anul 1933 la Sibiu, în vârstă de 74 de ani. În luna august 1949, fratele poetului, Login Blaga, a murit de asemenea în Sibiu.
Primele clase le-a urmat la Sebeş, la şcoala primară germană (1902-1906), după care a urmat Liceul „Andrei Şaguna” din Braşov (1906–1914), unde era profesor ruda sa, Iosif Blaga, autorul primului tratat românesc de teoria dramei. Încă de pe băncile liceului se va familiariza cu opera lui Friedrich Schiller.
A urmat cursurile Facultăţii de Teologie din Sibiu şi Oradea în perioada 1914–1916, pe care le-a finalizat cu licenţă în 1917. A studiat filosofia şi biologia la Universitatea din Viena între anii 1916 şi 1920, obţinând titlul de doctor în filosofie. Aici a cunoscut-o pe Cornelia Brediceanu, cea care îi va deveni soţie. A revenit în ţară în ajunul Marii Uniri. În anul 1916, în timpul verii, Blaga vizitează Viena, unde descoperă Expresionismul.
A debutat în ziarele arădene Tribuna, cu poezia Pe ţărm (1910), şi în Românul, cu studiul Reflecţii asupra intuiţiei lui Bergson (1914). După moartea tatălui, familia se mută la Sebeş în 1909. În anul 1911 călătoreşte în Italia, unde îşi petrece timpul în librării, căutând cărţi de filosofie, şi vizitând vestigiile istorice ale acestei ţări.
Publică la Sibiu, în 1919, placheta de versuri Poemele luminii (reeditată în acelaşi an la Cartea Românească, în Bucureşti), precum şi culegerea de aforisme Pietre pentru templul meu. Prima sa dramă, Zamolxe, îi apare în ziarul Voinţa (1920), iar în volum în 1921, la Cluj, la Editura Institutului de Arte Grafice „Ardealul”. Academia Română îi decernează Premiul Adamachi pentru debut (1921). Universitatea din Cluj îi premiază piesa Zalmoxe (1922). I se tipăresc primele traduceri de poezie în limba germană în revista cernauţeană Die Brucke (1922) (Podul). În 1924-1925, locuieşte în Lugoj. A fost redactor la ziarele Voinţa şi Patria, membru in comitetul de direcţie al revistei Cultura, colaborator permanent la publicaţiile Gândirea, Adevărul literar şi artistic şi Cuvântul.
În anul 1926 a intrat în diplomaţie, ocupând succesiv posturi de ataşat cultural la legaţiile ţării noastre din Varşovia, Praga, Lisabona, Berna şi Viena. A fost ataşat şi consilier de presă la Varşovia, Praga, Berna (1926–1936), subsecretar de stat la Ministerul de Externe (1936–1938) şi ministru plenipotenţiar al României în Portugalia (1938–1939).
După Dictatul de la Viena, se află în refugiu la Sibiu, însoţind Universitatea din Cluj (1940–1946). Conferenţiază la Facultatea de Litere şi Filosofie din Cluj (1946–1948). Are un rol major în formarea tinerilor care fac parte din Cercul literar de la Sibiu şi o mare influenţă asupra lui Ion Desideriu Sârbu. Revenit în România reîntregită, s-a dăruit cauzei presei româneşti din Transilvania, fiind redactor la revistele Cultura din Cluj şi Banatul din Lugoj. A fost ales membru al Academiei Române în anul 1937. Discursul de recepţie şi l-a intitulat Elogiul satului românesc.
În anul 1939 a devenit profesor de filosofia culturii la Universitatea din Cluj, mutată temporar la Sibiu în anii ce au urmat dictatului de la Viena (1940–1944). La Sibiu redactează, începând cu 1943, revista Saeculum, care va apărea un an. A funcţionat ca profesor universitar până în 1948, când a fost îndepărtat cu brutalitate de la catedră. Motivul este de natură politică: se pare că Blaga a refuzat invitaţia de a conduce Partidul Naţional Popular, un satelit al Partidului Comunist. Împreună cu el au fost înlăturaţi şi conferenţiarul şi discipolul său, Ion Desideriu Sârbu, şi profesorii universitari Liviu Călin şi Nicolae Mărgineanu.
În anul 1956 Lucian Blaga a fost propus de Rosa del Conte şi de criticul Basil Munteanu, dar se pare că ideea a pornit chiar de la Mircea Eliade pentru a primi premiul Nobel pentru literatură. Cei doi nu locuiau în România, Rosa del Conte era autoarea unei cărţi despre Eminescu, iar Basil Munteanu locuia la Paris, unde se exilase din motive politice. Autorităţile comuniste nu au sprijinit în niciun fel aceste gesturi, pentru că Blaga era considerat un filosof idealist, iar poeziile lui au fost interzise până la ediţia din 1962 îngrijită de George Ivaşcu. Rosa del Conte a recunoscut că paternitatea ideii îi aparţine lui Mircea Eliade, cel care publicase la moartea lui Blaga, în 1961, un emoţionant necrolog intitulat Tăcerile lui Lucian Blaga.
Din 1948, fiind îndepărtat de la catedră, a lucrat în cadrul filialei din Cluj a Academiei Române ca bibliograf. Devine cercetător la Institutul de Istorie şi Filosofie (1949–1951). Apoi bibliotecar-şef (1951–1954) şi director-adjunct (1954–1959) la filiala clujeană a Bibliotecii Academiei. Nu îi mai sunt publicate volumele şi preferă să se ocupe de traduceri. În această perioadă a finalizat traducerea piesei Faust de Goethe, iar în 1958 apare primul volum din Opere de G.E. Lessing în traducerea lui Lucian Blaga. A tradus poeţi germani clasici şi moderni. Poeziile scrise acum vor fi publicate postum. Tot în această perioadă scrie romanul cu tentă autobiografică Luntrea lui Caron, publicat de asemenea postum. A trecut la cele veşnice pe 6 mai 1961, in Cluj. Lucian Blaga a fost înmormântat în cimitirul din Lancrăm.
Biografia in functie de ani
- 1895 În data de 9 mai Lucian Blaga se naste în Lancram, lânga Alba Iulia, fiind al noualea copil al unei familii de preoti. El va începe scoala în satul natal, dar va face scoala primara în Sebes si liceul în Brasov. Înca de acum el devine familiar cu opera lui Friedrich Schiller
- 1909 Dupa moartea tatalui, familia se muta la Sebes. De asemenea, în acest an Lucian Blaga debuteaza.
- 1911 Calatoreste în Italia, unde îsi petrece timpul în librarii, cautând carti de filosofie, si vizitând vestigiile istorice ale acestei tari.
- 1914 Pâna în 1917 urmeaza cursurile Facultatii de Teologie din Sibiu
- 1916 În timpul verii Blaga viziteaza Viena, unde vine în contact cu expresionismul pentru prima data.
- 1917 Îsi ia examenul de licenta în teologie. În toamna îsi începe cursurile la Viena în vederea doctoratului.
- 1920 Îsi ia doctoratul în filosofie la Facultatea de Filosofie din Viena.
- 1921 Începe o intensa activitate publicistica, si primeste premiul Adamachi al Academiei Române.
- 1924 Între 1924 si 1925 locuieste în Lugoj.
- 1928 Este numit atasat de presa la Legatia Româna din Berna.
- 1932 Este secretar de presa si apoi consilier la Legatia Româna din Viena.
- 1933 Mama poetului, Nina Blaga, moare la Sibiu la vârsta de 74 de ani.
- 1935 Primeste premiul C. Hamagiu al Academiei Române pentru activitatea dramatica si poetica din ultimii ani.
- 1936 Lucian Blaga este ales membru al Academiei.
- 1937 Este transferat la Legatia Româna din Berna ca si consilier de presa.
- 1938 Este numit ministru în Portugalia.
- 1943 In Sibiu redacteaza revista Saeculum, care va apare pâna la 1944.
- 1949 Academia Româna îi încredinteaza lui Lucian Blaga redactarea a doua capitole din Istoria Filosofiei Românesti.
- 1949 În August fratele poetului, Login, moare în Sibiu.
- 1951 Este numit bibliotecar sef la Biblioteca Academiei Române, Filiala Cluj.
- 1953 Lucreaza ca bibliotecar.
- 1954 Este numit director adjunct al Bibliotecii Academiei.
- 1958 Apare primul volum din Opere de G.E. Lessings în traducerea lui Lucian Blaga.
- 1960 Este internat în spital la Cluj.
- 1961 Pe 6 mai Lucian Blaga moare. Este înmormântat de ziua lui, pe 9 mai.
